Știai că 1 din 2 oameni care au nevoie de un transplant nu găsesc niciodată un donator compatibil? În caz de nevoie, cum ar fi ca viitorul tău copil să aibă depozitată o mostră de celule stem 100% compatibiliă, care să îi salveze sănătatea?
Nașterea copilului reprezintă o șansă unică pentru sănătatea lui în viitor: doar în momentul nașterii poate fi colectată o sursă unică de celule stem din cordonul ombilical.
Până în prezent, sângele cordonului ombilical a fost folosit cu succes în tratamentul a peste 80 de afecţiuni, precum diferite tipuri de cancer, boli de sânge şi deficienţe imune, cum este cazul leucemiilor, anemiilor grave, talasemia, boala Hodgkin şi limfomul non-Hodgkin.
Ocazia să-i oferi un păzitor copilului tău ar trebui să fie accesibilă tuturor părinților, iar noi ne dorim să contribuim la asta.
De ce să stocăm celule stem?
Până în prezent s-au realizat deja peste 45.000 de transplanturi folosind celule stem recoltate la naștere.
În total, sunt înregistrate peste 1.000.000 de transplanturi în întreaga lume, folosind orice formă de celule stem (care pot fi recoltate și din măduva spinării sau din sângele periferic). Dar metoda recoltării celulelor stem la naștere este folosită din ce în ce mai mult, pentru că oferă cele mai bune rezultate.
Ce este sângele ombilicoplacentar?
Cordonul ombilical este cel care face legătura între copil și placenta mamei, pe perioada sarcinii. Prin acesta, copilul primește sânge oxigenat și nutrienții necesari dezvoltării.
Sângele rămas în cordonul ombilical și placentă, în momentul nașterii, este bogat în celule stem foarte valoroase.
Ce sunt celulele stem?
Celulele stem sunt responsabile cu menținerea sănătății noastre.
Cele recoltate la naștere din sângele ombilicoplacentar sunt celule stem adulte,
pe deplin dezvoltate - fundamentale pentru sistemul nostru imunitar și pentru sânge. Deoarece sunt recoltate în acest moment, reprezintă cea mai pură formă de celule stem, nefiind afectate de îmbătrânire sau de alți factori externi.
Celulele stem sunt extrem de importante pentru organismul uman, deoarece ele se pot dezvolta în alte tipuri de celule (musculare, sanguine dar și altele), care pot forma la rândul lor țestuturi și organe în corpul uman.